Ultimele 6 zile de vot la Bugetare participativă Cluj-Napoca 2018 🗳️

2018-11-12T14:00:42+00:00 12 noiembrie 2018 |

Duminică, 18 noiembrie 2018 (ora 23:59) se va încheia etapa de vot final din cadrul procesului de Bugetare participativă 2018.

Reamintim faptul că cei care locuiesc, muncesc sau studiază în Cluj-Napoca și au peste 18 ani pot
vota prin intermediul platformei www.bugetareparticipativa.ro un proiect din domeniile:
🗳️ Alei, trotuare şi zone pietonale;
🗳️ Mobilitate, accesibilitate şi siguranţa circulaţiei;
🗳️ Spații verzi și locuri de joacă;
🗳️ Amenajare spaţii publice (mobilier urban, iluminat public etc.);
🗳️Infrastructură educațională și culturală;
🗳️ Oraşul digital.

În această etapă a procesului, fiecare cetățean are 1 vot pentru proiectul preferat. Votarea proiectelor se desfășoară exclusiv online, iar pentru a vota, cetățenii trebuie să își creeze cont pe platforma www.bugetareparticipativa.ro.

După finalizarea etapei de vot final, se vor selecta 15 proiecte pe care Primăria municipiului Cluj-Napoca le va implementa, începând cu anul 2019. Primul proiect clasat în funcție de numărul de voturi din fiecare domeniu va fi selectat automat, iar celelalte, în funcție de numărul de voturi, indiferent de categoria din care fac parte.

Persoanele care nu au acces la internet sau nu sunt familiarizate cu mediul online pot vota cu sprijinul Primăriei. La clădirea Casino din Parcul Central este amenajat un birou unde, în fiecare zi lucrătoare din perioada de vot, între orele 13.00-17.00, se acordă sprijin persoanelor care doresc să voteze.

Pentru informații suplimentare cu privire la procesul de bugetare participativă:
website : www.bugetareparticipativa.ro ;
email : bugetareparticipativa@primariaclujnapoca.ro;
telefon : 0371 376 646 (de luni până vineri între orele 13.00-17.00)
facebook: Bugetare participativa ( http://fb.com/bugetareparticipativa ).

Stadiul implementării proiectelor din cadrul Bugetarii participative Cluj-Napoca 2017 poate
fi consultat aici: https://bugetareparticipativa.ro/proiecte-in-implementare/.