Reamintim clujenilor faptul că duminică, 22 octombrie 2017 (ora 23:59) este ultima zi din etapa de vot pe domenii în cadrul primului proces de bugetare participativă online din România.
Este ultima săptămână în care cetățenii – care locuiesc, muncesc, studiază în Cluj-Napoca și au peste 18 ani – pot vota prin intermediul platformei www.bugetareparticipativa.ro 6 proiecte, câte unul din fiecare domeniu: Alei, trotuare şi zone pietonale; Mobilitate, accesibilitate şi siguranţa circulaţiei; Spații verzi și locuri de joacă; Amenajare spaţii publice (mobilier urban, iluminat public etc.); Infrastructură educațională și culturală; Oraşul digital. Astfel, în această etapă de vot, fiecare cetățean are 6 voturi.
Până acum au fost create peste 6.500 conturi și au fost înregistrate peste 16.000 voturi pentru cele 126 de proiecte eligibile. Centralizarea statisticilor de vot poate fi urmărită pe pagina www.bugetareparticipativa.ro la secțiunea PROIECTE.
În urma primei etape de vot, se vor selecta 30 proiecte. Primele trei proiecte clasate în funcție de numărul de voturi din fiecare domeniu vor intra automat în a doua etapă de vot, iar celelalte în funcție de numărul de voturi, indiferent de categoria din care fac parte.
Persoanele care nu au acces la internet sau nu sunt familiarizate cu mediul online pot vota cu sprijinul Primăriei. La Centrul de Cultură Urbană Casino este amenajat un birou unde, în fiecare zi lucrătoare din perioada de vot, între orele 13.00-17.00, se acordă sprijin persoanelor care doresc să voteze.
Pentru informații suplimentare cu privire la procesul de bugetare participativă :
website : www.bugetareparticipativa.ro;
telefon : 0371 376 646 (de luni până vineri între orele 13.00-17.00)
facebook: Bugetare participativa.
Platforma www.bugetareparticipativa.ro este realizată pentru comunitatea clujeană de compania Evozon prin clusterul iTech by ARIES Transilvania.