Project Description

Proiect neeligibil

Acest proiect nu a îndeplinit toate criteriile necesare pentru a trece în etapa următoare.
15.000 EUR

În zona sălii polivalente și a stadionului Cluj Arena nu există rastele pentru bicicletele personale sau vreo altă soluție de a parcare a acestora. Când sunt evenimente la cele două locații bicicliștii apelează la tot felul de improvizații pentru a-și asigura bicicletele - indicatoare rutiere, suportul de la cubul video, catargele steagurilor, etc. De asemenea, deoarece numărul de bicicliști din oraș a crescut în ultimii ani, sunt zone din centru în care există rastele pentru biciclete, dar acestea sunt insuficiente, mai ales în contextul evenimentelor care au loc acolo. De aceea, propun amplasarea de rastele pentru biciclete în zonele respective. Acestea ar putea fi pe modelul celor amplasate în ultimii ani în zona centrală și în parc, care să permită asigurarea bicicletei în 3 puncte.

Nota Comisiei tehnice de analiză a propunerilor de proiecte:

ELIGIBIL - În locații pretabile.

De ce ar trebui sprijinit/implementat proiectul

Deoarece se dorește promovarea mersului cu bicicleta în oraș este clar o nevoie și pentru spații de parcare a bicicletelor în condiții de siguranță. Aceste rastele, pe lângă faptul că ar încuraja folosirea bicicletei în zona centrală, ar ajuta și din punct de vedere estetic deoarece s-ar descuraja improvizațiile și bicicletele legate în mod haotic. În plus, consider că e un proiect ce ar trebui să fie relativ ușor de implementat, nefiind vorba de o investiție foarte mare.

Amplasamentul proiectului

Zona sălii polivalente și a Cluj Arena, intrările principale în parcul central, în fața cinematografelor (cinema Victoria, cinema Florin Piersic). Pe lângă acestea se mai pot identifica și alte puncte de interes din centru (și nu numai) la care ar fi nevoie de rastele pentru biciclete: lângă piețe, unități de învățământ, instituții de cultură, etc.

Galerie foto

Locație proiect

Proiectul nu are setat o locație exactă.