Project Description

Rezultatul implementării

Proiectul implementat este „Gardul cu cărți”.

Loc desfășurare – Colegiul Tehnic „Ana Aslan”, Str. Decebal nr. 41

Forma de prezentare – pictura murală (cca. 100 mp) realizată de prof. dr. Georgian Mazerschi.

Lucrarea propusă reprezintă o bibliotecă cu un număr de 14 cărți realizată pe culoarul de 30 metri lungime înspre două unități de învățământ, Colegiul Tehnic „Ana Aslan” și Gradinița Parfum de Tei.

În vederea realizării lucrării elevii au fost rugați să selecteze un număr de cărți reprezentative, atât din prisma specificului colegiului (real, chimie), dar și a literaturii române și universale. Apoi, elevii au căutat în biblioteca școlii cărțile propuse care au fost sursa de inspirație pentru artist în desenarea gardului din dale de beton. 
FAZA: Proiect realizat

Realizare unor instalații sub forma de carte care sa fie instalate in puncte cheie prin oraș pentru încurajarea cititului.

O sugestie ar fi realizarea acestor instalatii din materiale reciclabile, in primul rand plastic. Copiii au nevoie educatie pentru protejarea mediul inconjurator.

O alta sugestie ar fi colorarea cu vopsea ecologică a unor garduri de la scolile din Cluj-Napoca sub forma de carte cu numele celor mai cunoscuti scriitori.

Nota Comisiei tehnice de analiză a propunerilor de proiecte:

ELIGIBIL - Ca proiect pilot, într-o locație pretabilă

De ce ar trebui sprijinită/implementată

Incurajarea cititului in randul copiilor si adultilor.

Amplasamentul proiectului

Locatii cheie in oras

Calendar implementare

1. Demararea implementării

2. Proiectare

3. Desfășurarea procedurilor legale de achiziție publică

4. Execuția lucrării

5. Proiect realizat

Galerie foto

Locatie proiect

Proiectul nu are setată o locație exactă.