Project Description

Proiect neeligibil

Acest proiect nu a îndeplinit toate criteriile pentru a fi supus votului.
Marius Cristea
150.000 EUR

Proiectul propune organizarea unui concurs de soluții pentru conceperea unor legături pietonale și velo între coridorul de pe Bd. 21 Decembrie și zona FSEGA/Iulius paralele cu str. Teodor Mihali, utilizând străzi care în prezent nu deservesc mari fluxuri de circulație, ci mai degrabă rezidenții (de ex. Ioan Alexandru - Progresului - Alexandru Vaida Voievod (tronsonul între Str. Venus și FSEGA)). Traseul poate fi continuat către sud, pe străzi cu un profil mai generos, pe traseele FSEGA - Str. Snagov - Interservisan, respectiv FSEGA-Str. Alexandru Vaida Voievod-Baza Sportivă Gheorgheni. Între FSEGA și căminul Economica 1 există un teren neconstruit care poate fi reamenajat pentru funcțiuni destinate studenților și rezidenților, unele suprafețe verzi existând și în zona stației CTP de lângă terenurile de tenis de vis-a-vis de FSEGA. O soluție similară de stradă ”Smart” cu cea utilizată în zona campusului UTCN de pe Str. Molnar Piuariu, rezultată în urma unui concurs de soluții, ar aduce un plus de vitalitate și valoare campusului universitar în care sunt amplasate FSEGA-UBB, Facultatea de Științe Economice a Universității ”Dimitrie Cantemir” și trei cămine studențești (Economica 1, 2, UAD), cu un număr de aproape 10.000 de studenți.

De ce ar trebui sprijinit/implementat proiectul

Cartierul Mărăști este în prezent una dintre zonele cele mai deficitare din perspectiva accesului la spații verzi. Municipalitatea lucrează în prezent la reamenajarea Bd. 21 Decembrie (zone pietonale extinse, piste pentru biciclete) pana în zona BRD și are în vedere continuarea acestei investiții până în zona Podului Mărăști, însă aceasta nu asigură și o legătură pentru bicicliști și pietoni către Campusul FSEGA, cea mai mare facultate din oraș, zona Iuliul Parc/Mall, viitorul Parc Est sau baza sportivă Gheorgheni (la intersecția Str. Teodor Mihali cu Str. Venus nu există nici măcar trecere de pietoni). În aceste condiții, cetățenii care vin dinspre centru sau Mărăști se deplasează preponderent cu autoturismele către aceste destinații, conducând la congestionarea traficului pe str. Teodor Mihali.
În altă ordine de idei, deși cuprinde cea mai mare facultate din oraș, campusul din jurul FSEGA, nu este deservit de legături pietonale și velo atractive pentru tinerii care studiază aici.

Amplasamentul proiectului

Proiectul vizează o legătură pietonală și velo între Bd. 21 Decembrie/Str. Aurel Vlaicu și Calea Dorobanților (de ex. via str. Ioan Alexandru), Calea Dorobanților și Str. Venus (via Str. Progresului), respectiv între Str. Venus și FSEGA (via Str. Alexandru Vaida Voievod), cu o trecere de pietoni și bicicliști către intrarea în zona Iulius Parc în zona Economica 1-FSEGA. Proiectul poate fi continuat din zona FSEGA cu o legătură pietonală și velo pe str. Snagov către zona Interservisan.

Galerie foto

Locație proiect

Proiectul nu are setat o locație exactă.