Project Description

Proiect neeligibil

Acest proiect nu a îndeplinit toate criteriile necesare pentru a trece în etapa următoare.
30.000 EUR

Cadranele sau ceasurile solare sunt mijloace de măsurare a timpului în funcţie de Soare. În Europa occidentală, cadranele solare sunt întâlnite deseori ca piese de mobilier urban, atrăgând privirea trecătorilor. Ca o abordare inovativă pentru modernizarea peisajului citadin, propun amenajarea unui cadran solar pe domeniul public al municipiului nostru. Cadranul solar le va permite vizitatorilor (elevi, studenţi, turişti, curioşi) să se familiarizeze cu diferitele concepte specifice astronomiei diurne, precum: mersul soarelui pe cer în corespondență cu mișcarea umbrei pe cadran, variația traiectoriei solare în funcție de anotimp prin raportare la punctele cardinale, legătura mișcării Soarelui cu conceptul măsurării timpului, dar și înțelegerea și operarea corectă cu categorii și noțiuni științifice de bază din domeniul astronomiei, geografiei etc. Lansarea unui concurs de creație aferent temei de proiect va încuraja contribuția artistică locală. Investiția va contribui astfel la dezvoltarea unei sinergii între domeniul cultural şi domeniul educațional, având o puternică latură interdisciplinară. Trebuie menționat că investiția nu va genera cheltuieli de întreținere importante, fiind perfect sustenabilă pe termen lung. O asemenea piesă de mobilier urban poate veni în completarea brandului tustic al municipiului Cluj-Napoca.

Nota Comisiei tehnice de analiză a propunerilor de proiecte:

ELIGIBIL

De ce ar trebui sprijinit/implementat proiectul

Actualmente în spaţiul public clujean nu există mijloace care să faciliteze elevilor și studenților înțelegerea practică a noțiunilor științifice și a conexiunilor stabilite între diferitele ramuri ale acestora: astronomie, fizică, geografie, cronometrie etc. Experiența orașelor europene ne arată că un cadran solar constituie cea mai bună metodă din perspectiva raportului cost-beneficii de a răspândi aceste cunoștințe în rândul cetățenilor.

Amplasamentul proiectului

Cadranul solar va fi proprietatea municipalităţii şi va putea fi amplasat de către Primărie oriunde pe domeniul public, într-un spațiu însorit accesibil, cu respectarea legislației în vigoare.

Galerie foto

Locație proiect

Proiectul nu are setat o locație exactă.