Prima etapă a procesului de bugetare participativă se desfășoară în perioada 17 iulie – 20 august.
În această perioadă, fiecare cetățean care locuiește, lucrează sau studiază în Cluj-Napoca și are cel puțin 18 ani poate depune un singur proiect din fiecare domeniu de mai jos:
a. Alei, trotuare şi zone pietonale.
b. Mobilitate, accesibilitate şi siguranţa circulaţiei.
c. Spații verzi și locuri de joacă.
d. Amenajare spaţii publice (mobilier urban, iluminat public etc.).
e. Infrastructură educațională și culturală.
f. Oraşul digital.
A doua etapă importantă a procesului de bugetare participativă este perioada de analiză a proiectelor depuse, din punct de vedere tehnic și legal. Departamentele de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca vor verifica fiecare proiect propus și stabili lista proiectelor eligibile.
Propunerile care îndeplinesc condițiile de eligibilitate (detalii în Regulament) pot suferi ajustări din partea Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, dacă este necesar. De asemenea, dacă există similitudine de conținut sau de proximitate geografică între mai multe proiecte depuse, aceste pot fi încadrate într-un singur proiect în etapa de analiză.
O etapă cheie a procesului de bugetare participativă este votul cetățenilor, care va avea loc online, după etapa de analiză.
Calendarul procesului Bugetare participativă Cluj-Napoca 2017:
17 iulie – 20 august – depunere proiecte;
21 august – 1 octombrie – analiză proiecte;
2 octombrie – 22 octombrie – prima etapă de vot;
23 octombrie – 29 octombrie – validare vot I;
30 octombrie – 19 noiembrie – a doua etapă de vot;
20 noiembrie – 26 noiembrie – validare vot II;
27 noiembrie – afişare rezultate finale.
Fiecare persoană care a depus cel puțin un proiect este încurajată să își promoveze inițiativa în comunitate, înainte și în timpul perioadelor de votare, astfel încât proiectele să poată fi susținute de un număr cât mai mare de clujeni. Primăria va implementa proiectele cu cel mai mare număr de voturi.
Citește Regulamentul procesului de bugetare participativă online aici.