A început votul pe domenii în cadrul procesului Bugetare participativă Cluj-Napoca
2019

Astăzi, 23 septembrie 2019, a început prima etapă de vot din cadrul procesului Bugetare
participativă, ediția 2019. Astfel, toți cei care locuiesc, muncesc sau studiază în Cluj-Napoca și au împlinit
vârsta de 18 ani își pot exprima votul pentru proiectele preferate, declarate eligibile de către
Comisia tehnică de analiză din cadrul Primăriei. Au fost declarate eligibile 40 proiecte dintre cele
199 proiecte depuse, după cum urmează:
 Alei, trotuare și zone pietonale: 10 proiecte
 Mobilitate, accesibilitate și siguranța circulației: 6 proiecte
 Spații verzi și locuri de joacă: 7 proiecte
 Amenajare spații publice (mobilier urban, iluminat public etc.): 9 proiecte
 Infrastructură educațională și culturală: 4 proiecte
 Orașul digital: 4 proiecte

În această primă etapă de vot, fiecare cetățean are 6 voturi, câte un vot pentru fiecare dintre cele
șase domenii.
Procesul de vot are loc exclusiv online, prin intermediul platformei www.bugetareparticipativa.ro .
Pentru a putea vota, este necesară crearea unui cont pe această platformă sau autentificarea, dacă
există deja un cont creat. Doar persoanele care se află fizic în aria teritorială a municipiului Cluj-
Napoca pot vota.

Cei care nu sunt familiarizați cu mediul online sau nu au momentan acces la internet, pot apela la
biroul amenajat de către Primărie la Centrul de Cultură Urbană Casino în acest scop, în fiecare zi,
de luni până vineri, între orele 13:00 – 17:00.
Prima etapă de vot are loc în perioada 23 septembrie- 20 octombrie inclusiv, iar etapa finală de vot va începe în data de 28 octombrie, conform calendarului procesului.

Informații suplimentare despre procesul Bugetare participativă:
Website: www.bugetareparticipativa.ro ;
Email: bugetareparticipativa@primariaclujnapoca.ro;
Telefon: 0371 376 646 (de luni până vineri între orele 13.00-17.00)
Facebook: Bugetare participativa